Nu ne lipseste cumva spatiul public? Sa ne amintim ca inaintasii credintei comunicau cu tara prin “circulare” (vezi anii 1920 ff). Azi nu mai da nimeni nici o circulara, decat sporadic cand e vorba de vreo biserica exclusa.

Unde e spatiul nostru public? Sau ne-am retras in “camaruta” cu Dumneeul nostru care vede in ascuns si asta e suficient…

Adi Vidu deplangea disparitia spatiului public din comunitatile urbane. Cred ca incepe sa se aplice si la crestinii care cred in soteriologia de tip individualist. Care nu zic ca e rea, dar ne-manuita cu grija, uite ca duce si la absenta unei agore reale.

Ca poate patriarhii nu intra pe agora christi, dar asa bine ar fi daca ar exista o agora reala unde sa ii vada tot poporul care a suferit de pe urma delatiunii.

Inchei: refularea pe net poate e tocmai efectul de pendul - asenta agorei reale a fost suplinita de captivanta agora virtuala.

_______

Am întîrziat cu răspunsul pe care ţi-l datoram, dar vei pardona tu această amînare. Da, eu cred că există „patriarhi” de la care am învăţat cu folos multă vreme. Poate nu şi acum, pentru că mai recent am învăţat să îi executăm public şi o facem sistematic cu mulţî dintre ei. Da, Alterema, avem disidenţi. Asta mi se pare evident. Avem, de asemenea, oameni profunzi şi spirituali, care au hrănit spiritual bisericile în anii comunismului şi care au fost anchetaţi pentru credinţa lor. Desigur, dacă vrem să rămînem fără patriarhi putem să îi acuzăm fie că au turnat la Secu înainte să se pocăiască, fie că n-au fost destul de curajoşi într-o vreme cînd, cine oare dintre noi am fi semnat texte subversive precum „Manifestul creştin”.
Cît despre spaţiul public evanghelic, chiar cred că el trebuie înţeles în raport cu eclesiologia pe care o profesăm. Altfel, nu cred că spaţiul public evanghelic trebuie să fie un soi de Place de Grève pariziană, unde se ghilotinează şi ard pe rug conducători religioşi sau enoriaşi de rind. Şi, ca să fim corecţi, să mai amintim că într-o agora reală de care vorbeşti tu, ar trebui să apară nu doar clericii datorită cărora au suferit enoriaşii, ci şi enoriaşii datorită cărora au avut de pătimit clericii.
Şi mai e ceva: material, situaţiile nu sînt perfect echivalente, dar… oare doar cel care toarnă la Secu îşi trădează fraţii, în timp ce acela care discreditează pe net sau în ziare n-are nicio culpă? Întreb şi eu.

__________

Da, aşa e, există o cîntare cu această melodie.

___________

Mă bucur să aflu veşti despre maşina cu pricina .
DF

_________________________________________________________________

Gabriel, în cer e nevoie de oameni cu inima curată, spălată în sîngele lui Christos. Să te încrezi în oameni este, desigur, mereu o greşeală. Să-i slujeşti chiar dacă te costă (adică pînă la sacrificiul personal) nu e o greşeală, ci o virtute.
Daniel

Felicitari pt munca si pt doctoratul realizat la Sorbona.

M-as bucura sa pot citi lucrarea.

Sper sa ti expansioneze kairos-ul :), deoarece avem nevoie de postari lucide, creative, edificatoare.

________________________________________________________

Mulţumesc, Academicianule. Mulţumesc pentru gînduri şi încurajări. Din păcate timpul meu este şi acum comprimat în această perioadă, aşa că postările… În plus, specia (literară) a postărilor de blog este acoperită cu success de oameni cu mult talent (inclusiv) în acest domeniu. Să scrii şi tu în continuare!
DF

——————————————————————————

Mulţumesc, Adi, pentru informaţii.
Daniel

Cît despre gîndurile pe care mi le-ai lăsat spre „cetire”, le iau ca o rugăciune din parte-ţi, pentru mine. Să te asculte Cel de Sus!

Da, niciunuia nu ne e la îndemînă iubirea. Fireşti ne sînt altele: răutatea, ura, spiritual revanşard, solidaritatea partinică şi altele de ăst’ fel. Restul (cele ale iubirii) sint dintre lucrurile duhovnicesti.