Natură moartă cu fraţi
28 septembrie 2007 by Daniel Fărcaş
Zilele trecute, Interacţiuni mă întreba dacă se poate scăpa de politica cultică. Am ezitat puţin. Acum ştiu sigur: NU! Sînt şanse pe lîngă care trecem şi care nu se mai întorc. Poate după Sinai, la o aruncătură de băţ cît 40 de ani prin pustie. Cine nu-i pregătit să se-ntoarne în Egipt!
Nu îl cunosc pe Ionel Tuţac nici personal, nici… impersonal. Nici nu mă interesează dacă alte persoane din consiliul cultului îl cunosc sau dacă se raportează la el (cu mine) anti-personal. Nu ştiu nici cum arată, nici cum nu arată, nici cum predică, nici dacă îşi plictiseşte enoriaşii, nici dacă este un bun evanghelist, nici cum îşi administrează biserica. Nici dacă are chelie sau dacă e cărunt. Dacă are riduri ori dacă bea NessCafé dimineaţa. În fond, mi-e egal. Nu are imporanţă. Chiar deloc. Nici unele, nici altele.
Ştiu doar că, recent, cînd Paul Negruţ a fost acuzat de plagiat, s-a propus (de către camarila „regală”), într-o şedinţă a Comunităţii Baptiste de Oradea şi Satu-Mare, ca cei care mai formulează public asemnea acuzaţii, chiar dacă ele sînt întemeiate, să fie puşi sub disciplina Cultului Baptist. Nu a bisericii. A Cultului! Şi asta, pentru că biserica locală poate refuza disciplinarea enoriaşului care a avut tupeul să fie sincer şi a spus în mod public că împăratul şi-a uitat nădragii pe umeraş.
Ne întrebăm însă dacă aceste decizii au fost valabile doar în cazul acuzaţiilor formulate faţă de dl Paul Negruţ sau dacă îi vizează şi pe actualii inchizitori ai lui Ionel Tuţac. În urmă cu cîteva luni, colaborarea mea cu ziarul creştin Santinela a încetat tocmai pentru că m-am opus publicării unei ştiri despre acuzaţia de plagiat de la Emanuel. Nu pentru că aş fi fost convins de inocenţa sau de culpa dlui Paul Negruţ, ci pentru că - am socotit eu - astfel de lucruri trebuie instrumentate pastoral. Nu în presă, pe site-uri sau pe bloguri. Dacă normalitatea este însă cea de pe blogul dlui Marius Cruceru, atunci… probabil că am greşit, dle Cruceru, că m-am opus terfelirii publice a pastorului Paul Negruţ? Să înţeleg că execuţia publică este procedura normală? Sau poate asta depinde de interese…
Una peste alta, regula disciplinării în caz de abateri morale (sau doctrinare), aşa cum prevede Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România, pp. 17-18, este ilustrată cu textul biblic din Matei 18:15-17:
„Dacă fratele tău păcătuieşte (împotriva ta), du-te şi mustră-l doar între tine şi el. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie susţinută pe baza mărturiei a doi sau trei martori”. 17 Dacă nici de ei nu vrea să asculte, spune acest lucru bisericii. Dar dacă nici de Biserică nu vrea să asculte, atunci să fie pentru tine ca unul dintre neamuri şi ca un colector de taxe”.
Aşadar, ne întrebăm cît anume contează regula Mărturisirii de credinţă în cazuri de acest fel (precum „dedublarea” mincinoasă a IP-ului sau alte abateri de acest fel). Sau, mai ales, ce valoare mai are învăţătura Scripturii pentru noi? Sînt cazuri în care ea nu se mai aplică?
Se pare că da. Pentru unii baptişti din România, Scriptura se poate hermeneutiza şi altfel decît după arta interpretării. Iar Mărturisirea de Credinţă parcă nici nu mai contează… Totul se cîntăreşte vag şi fluctuant (precum culorile într-o pictură impresionistă), în funcţie de interesul politic. De incorectitudinea politică.
A păcătuit cel care a minţit sau nu s-a ţinut de cuvînt? Da. Desigur. Dar cel care a luat piatra? Judecaţi voi. După Scripturi, nu după hermeneutica „demitologizării” politicianiste. Nici după political incorrectness. Ci după Scripturi (că Mărturisirea de credinţă baptistă a fost recent abrogată de bloggeri; se pare că, de facto, documentul este lovit de nulitate; prevederile lui nu se mai aplică).
În rest, ne rămîne peisajul dezolant baptisto-suicidar, un fel de pictură grotescă, care ar putea purta cu succes numele „Natură moartă cu fraţi”:
„În zilele din urmă, fratele va da la moarte pe fratele său”. (Mt. 10:21)
Aşadar, măcar să ne bucurăm de spectacol. Show must go on! (că aia cu Să nu-mi iei niciodată dragostea a fost pusă la index). Show must go on! Să se amuze Bastrix şi ai lui (invitaţi ad hoc, întîmplător, la un spectacol grotesc şi gratuit, la un festin canibalesc). Nepocăiţii de pe-alături, cărora le dăm lecţii de sfinţenie. Să simtă mireasma Evangheliei (pînă îi loveşte un damf, din ograda baptistă). Şi urmaţi modelul pastorilor noştri. Cu bucurie, cu amuzament, cu delectare…
Va urma… Va urma? Poate doar vremuri de (mai) apoi… Şi rating pe unele bloguri, comment-uri împătimite, „posturi” nepostite, suspans, lovituri de teatru, „postolachi”, lovituri sub centură şi jocuri politice (să ştiţi, jocul politic este un alt aspect al lui homo ludens, de cuprins neapărat într-o teorie a jocului).
Bun venit, vremuri din urmă! Bun venit, escaton!
Dincolo de asta, nu mai are ce să existe. Nu ne rămîne nimic. Ura e semnul deplin al escatonului. Iar dincolo de ură, nu mai e nimic. Decît (pentru cei care-au ştiut s-o păstreze)… iubirea.
E tare greu sa mai zic ceva in situatia asta, dar……
Din ce ai scris inteleg: “Tutac a gresit, dar si Cruceru a gresit”. Unul a mintit, altul nu a respectat modul de actiune biblica pentru astfel de situatii.
Vin si intreb: din momentul in care tu ai realizat ca si Marius greseste ai facut pasii biblici in raport cu el?
In momentul in care dau drumul la acest comment probabil cad si eu in aceiasi gresala in relatie cu tine… sper doar ca ai comentariile moderate si o sa-l opresti inainte sa fie public. e doar pentru tine.
eu ma abtin sa mai zic ceva desper aceasta situatie pana ce o sa vad punctul de vedere oficiala al conducerii.
m-ai intristat ca zici ca nu mai sunt sanse sa scapam de “politica”…..
Domnul sa ne lumineze pe toti ca sa facem voia Lui.
uite ca asteapta moderarea. Dumnezeu e vu si lucrator in noi in fiecare zi. Noi suntem surzi si orbi de multe ori .
Dragă Mircea, lui Marius i-am explicat ce cred eu despre atitudinea de kamikaze (a unora sau altora, nu contează) atunci cînd bîta de baseball era la cealaltă echipă (adică la episodul cu plagiatul). Vreau aici să mai menţionez că Biblia ne învaţă să intervenim pentru cel nedreptaţit în mod public (apropo: un hoţ linşat în stradă – fără judecată – e şi el nedreptăţit, nu?). În rest, urmez metodele păstorilor noştri. Cum fac ei e bine, nu? (ei ştiu, că sînt păstori) De acum, îmi va fi mai uşor să arăt cu degetul spre plagiatori, că asta e un gest de normalitate (cred că dragul de Marius – pe care îl simpatizez în multe privinţe – nu ştie ce deservicii le face şefilor lui atunci cînd se angajează în bătălii publice inutile, care trebuie purtate statutar). Inutile, pentru că soluţia este una de jurisdicţie eclesială. Cultul trebuie să aibă soluţii statutare de administrare a persupuselor abateri.
Te dezamăgesc că spun că nu mai scăpăm de politică? Şi eu sînt dezamăgit de asta. O lovitură (politică nedreaptă) aşteaptă să fie parată cu altă lovitură. În plus, se pare că şi „revelaţia” s-a cam schimbat (pe unele străzi). Aşa că… nicio şansă, Mircea!
Draga Daniel,
Sa nu te mire ca, din cand in cand, in calatoriile mele pe net iti vizitez blogul, si zic asa pentru ca ne cunoastem foarte putin. Sa nu te mire ca, desi am parut a gandi diferit, de data asta sunt de acord 100% cu tine. Marturisesc ca zilele acestea m-am framantat si eu cu povestea ce tine prima pagina in blogul lui Marius Cruceru, in plus ma gandeam sa-i scriu, dar m-am oprit. Si am facut-o pentru ca dincolo de admiratia pe care i-o port i-as fi aratat usorul dubiu al masurarii cu greutati diferite in functie de interese sau simpatii. De ce m-am oprit? Pai mi-am dat seama ca zvacnirea mea vine in pielea unui vechi tigru care azi e o beata gaina… Dar asta nu ma face sa fiu de acord cu tine. Asta e tot. O zi acceptabila! Edi
Mă bucur să te regăsesc, dragă Edi! Mulţumesc mult de vizită!
Ştii, gîndeşte-te la un om luat la bătaie în plină stradă. Ce facem? Ne uităm de pe margine? Vezi tu, aici un om a fost agresat în public. Nu de o singură persoană, ci de mai mulţi (vezi comentariile împătimite, pasionale de aici: http://patratosu.wordpress.com/2007/09/28/cine-este-comentatorul-gafeur-surpriza-anului/). Biblia ne învaţă să îi luăm apărarea celui asuprit. Altfel ne facem părtaşi prin tăcere. Se numeşte complicitate pasivă.
Sînt convins că foarte mulţi dintre cei care citesc blogul lui Marius au condamnat gestul lui şi al „comentatorilor”. Dar n-au intervenit. De teamă politică? Din alte motive? E cazul să nu ne fie frică, mai ales atunci cînd e vorba de principii!
Dincolo de speţa în cauză, s-a creat un precedent: de acum, fiecare va socoti că are dreptul să îşi bîrfească fraţii pe blogul personal, unde el însuşi face regulile.
Hmmm…. interesting and… sad. :-<
E tragic! Strigător la cer, Camix!
Dl Daniel,
Si eu, ca Dl Orasanu sunt unul care te viziteaza in peregrinarile mele internet. Sper sa nu te jignesc daca iti spun ca sunt de acord numai 99% din ce ai narat mai sus. 1% minus este legat de cuvantul “frati”. Care frati?! Unde frati?! Ce s-a derulat La Patratosu,ai libertatea sa o numesti cum vrei tu dar, please, nu fratie (e… t…
(este imaginea perceputa de mine de la mii de Km de epicentru). Nu cunosc pe nimeni personal din cei implicati in transparenta de acolo,dar e …sad si deloc chiar deloc interesting. Primul meu impuls a fost sa lansez si eu o parere, dar, pentru ca nu as fi fost in stare sa trasmit iubire, ci doar slova (a se citi piatra) am ezitat si am iesit si eu rusinat ca cei din vremea Mantuitorului. Cat despre Dl Negrut si plagiatura sunt in necunostinta absoluta. Oare Dl Patratosu sa fi fost ca mine? De ce nimic pe blog? Este oare o ghestie de “aceeasi barca”? Novice ,nu!
Iarta-mi cutezanta.
O zi de toamna maxima. Si…pe curand !
D-le Iulian,
Apreciez mult sinceritatea cu care mi-aţi scris. Da, aveţi dreptate. Mă întreb şi eu care sînt fraţii în care putem avea încredere şi pe care putem conta la nevoie. La nevoie spirituală, de pildă.
Probabil că ar trebui să fiţi fericit că sînteţi la distanţă (geografică) de toate evenimentele triste şi de dezbinările care, spre ruşinea noastră, triumfă în bisericile noastre.
Problema este că pe bloguri se scrie în general subiectiv. Unul dirijează (titularul blogului), ceilalţi îi ţin isonul, iar cei care au alte păreri în cele mai multe cazuri nu se implică. Aşadar, blogul este un spaţiu al gîndirii (foarte) subiective. Din acest motiv, e foarte riscant să muţi Adunarea Generală a bisericii pe blog; e eronat să muţi Consiliul Uniunii pe blog etc. etc. Cînd o astfel de greşeală este făcută de un lider religios este chiar foarte grav: credincioşii de rînd, care au nevoie de modele spirituale, îşi vor însuşi rapid un asemenea comportament păcătos, batjocoritor de fraţi şi de Biserică. Dar cel mai tragic dintre toate este să ajungi să consideri acest comportament nebiblic drept o virtute duhovnicească.
Cît despre chestiunea plagiatului, de care mă întrebaţi, desgiur, dl. Pătrăţosu s-a exprimat la acea vreme. Căutaţi în arhivele blogului lui.
În rest, să nu uităm că răspunderea ultimă o purtăm în faţa lui Dumnezeu!
Iar dacă dumneavoastră vi s-a dat harul să găsiţi o comunitate de fraţi cu dragoste neprefăcută, să-I mulţumiţi lui Dumnezeu!
Daniel, am avut aceeasi parere despre metoda de atac impotriva fr.N.T. (fie ca este vinovat, fie ca nu!) - vezi comentariile mele pe Patratosu, la rubrica aferenta.
Si sper ca blogg-urile pocaite sa nu devina banca de pe ulita satului de pe care sunt disecati fara discernamant si fara sensibilitate toti ceilalti!
Din păcate, Ciprian, există riscuri mult prea mari din acest punct de vedere. Vom vedea ce se va întîmpla. Acum ştiu însă că există unele bloguri foarte citite, deşi nu găseşti urmă de scandal. Autorii lor merită felicitări. Cred că şi internetul e un spaţiu de cucerit, pe care talpa piciorului înduhovniciţilor trebuie să calce şi să îl ia în stăpînire.
Fratilor,noi care cunoastem Cuvantul si puterea lui,ar trebui s a scurmam pamantul pentru ca Evanghelia sa ajunga la sufletele nemantuite si,,,,iata ce facem.Sincer……nu o sa prea intru …pe aceste mesaje……petru ca ma irita si…..deloc nu ne fac cinste.
Stefan
Aoleu mai fratilor, se pare ca ne-am implinit menirea, si am dus Evanghelia la toti oamenii, si nu mai avem nimik de facut decta sa ne certam pe bloguri rferitor la persoane pe care nici nu le cunoastem!!!
Ce rushine!!!
Ştefan şi Marius, asta voiam să spun şi eu: nu este chemarea noastră să ne certăm pe internet, în ziare, la televizor. Dacă se poate, nici măcar în adunarea generală.
Daniele, in biserica in care am fost botezat, oamenii se pregatesc “teminic” pt adunarea generala! Perceptia lor este ca certurile de partide sunt folositoare, chiar daca au ca obiect aspecte pur materiale/pamantesti
Dezbaterile şi punctele de vedere diverse sînt benefice. Nu cred că polarizarea politic-eclesială şi certurile de partide sînt benefice. În fond, în biserică, regulile trebuie să fie altele decît cele ale firii pămînteşti. Am senzaţia că spaţiul evanghelic a reculat într-o harababură totală în ce priveşte chestiunea dialogului. Dezbaterile şi argumentările în contradictoriu, de dorit în ele însele, nu au nimic cu loviturile sub centură, împunsăturile răutăcioase, poliţele plătite pe internet, şicanările în adunările generale şi alte lucruri care ţin de dez-duhovnicirea noastră. Să ne ierte Ăl de Sus pe toţi pentru greşelile de acest fel pe care le-am comis!
Mie mi se par foarte interesante descinderile autobiografice, mai mult auto… ale patratosului. Poarta cu ele si aduc un iz angelic. Imi spun, de ce, adica, n-ar fi frumos sa aflam si noi, cu prisosinta, cum lin toarce motorul unei masini noi sau vechi, cum se opinteste pe cararile teologiei? De asemena, cum se rezolva conflictele?, anume prin invaluire paterica, intotdeauna insa, observind, pocainta amara, cu lacrimi, pareri multiple de rau si canoane nesfirsite, autoflagelari, ca nu mai ramine piele fara singerare, intotdeauna spun, aceasta survine post-factum, adica dupa ce nervii incordati s-au curbat ceva mai mult decit trebuia. Pe de alta parte, de ce, adica, sa nu aflam care sint zilele mai bune sau mai rele ale patratosului, cum anume se calculeaza proteinele, cite trepte se impune a fi urcate pina la desavirsire, cum se tine un blog, de ce se porneste el, doar nu din ambitie etc.!? Cred totusi ca diversele interpelari ale personajelor Tutac, Ton, Brinzei etc. au fost secundare, au facut parte din listele nesfirsite de victime colaterale ale rotunjorului patratic….Spectolul sa continue!
Salut Daniele, ma bucur sa te regasesc. În privinta celor spuse mai sus si eu cred ca nu e bine sa sarim pe un om si sa-l judecam pe bloguri. E ciudat, îl pomenim bine pe blog si apoi daca-l intalnim: “Pace frate, te alduie Domnul” (am spune noi cu nuiaua!!!!) si toate bune.Nu cred ca trebuie sa ascundem totul sub pres ca vechea garda comunista, dar nici sa profitam de libertatea pe care o avem. Lucrul de regretat este ca acolo unde Domnul sterge si arunca in marea uitarii, noi ramanem la “te iert, dar îti reamintesc din când în când” si mai apas cu dragoste frateasca pe rana. Tin minte ce spunea fratele Ton la radio înainte de revolutie: “Libertatea va veni, dar ce vom face cu ea ?” Asta e problema: ce facem cu ea ?
Ups, n-am lasat spatiu între punct si noua propozitie, caz suspect.
M-ai surprins (regăsindu-te pe uliţa mea după atîta vreme de cînd am trecut eu pe uliţa voastră francofonă). Şi m-ai făcut să zîmbesc! Să ne dea Ăl de Sus înţelepciune, aşa cum am zis, şi să ne ferească de noi înşine atunci cînd ne devorăm uriaşii cu pîntecele noastre de pigmei.
Aştept să ne revedem/reîntîlnim…
Daniele, eu scriu cu intarziere ca nu sunt in pas cu moda si mereu ma intrec si mereu sunt defazat. Vroiam doar sa laud felul tau de a iubi… (Cam asa cum stiu o femeie pe care o laud de cinstita!) Cu siguranta, iubim cu totii, cu, mai dese sau mai rare, intermitente, cu intensitati diferite. Cu siguranta ca iubirea nu ne e cea dintai mai la indemana atitudine. Dar eu iubesc iubirea ta din tot textul de mai sus. Chiar si din comentarii. Sa te pastreze Domnul in toate privintele cat mai intreg cu putinta.
Desigur că mă mir în duh, dragă Cătălin, că te întîlnesc pe-aici, prin „hotar” (e inutil să îţi spun că mă simt onorat).
Cît despre gîndurile pe care mi le-ai lăsat spre „cetire”, le iau ca o rugăciune din parte-ţi, pentru mine. Să te asculte Cel de Sus!
Da, niciunuia nu ne e la îndemînă iubirea. Fireşti ne sînt altele: răutatea, ura, spiritual revanşard, solidaritatea partinică şi altele de ăst’ fel. Restul (cele ale iubirii) sint dintre lucrurile duhovnicesti.