L-a scris în 1864, la vîrsta de 29 de ani. E vorba de imnul For the Beauty of the Earth (oare e tradus în limba română? nu cred). Anglican, membru al Mişcării Tractariene (care încerca să argumenteze descendenţa apostolică a Bisericii Angliei), licenţiat în limbi clasice la Queen’s College, Cambridge, Folliot Sanford Pierpoint este autorul volumului de poeme The Chalice of Nature and Other Poems. Cupa naturii… Cupa naturii? Protestant veritabil, Pierpoint nu se putea poticni de pragul de sus al Naturii, care ne descoperă – prin frumuseţea ei – frumuseţea Creatorului, dar a cărei forţă de revelaţie este precară în absenţa Harului[1]; de aceea, frumuseţea pămîntului (beauty of the earth) este dublată de gloria cerurilor (glory of the skies):
„For the beauty of the earth
For the glory of the skies,
For the love which from our birth
Over and around us lies.”
Imnul a fost asociat încă din sec. al XIX-lea cu diverse melodii, dar cel mai adesea cu partitura lui Conrad Kocher.
Inegalabil este însă remake-ul lui John Rutter (n. 1945), cel mai important compozitor de muzică imnică în viaţă (şcolit la Cambridge şi cu discografia publicată consecvent de Oxford University Press). Pusă „în scenă”, de fapt, pusă „în strană” cu un cor de băieţi de la Saint Paul’s Cathedral (Londra), piesa mi se pare un model liturgic protestant de luat în considerare. Corul de băieţi de la St. Paul’s, care interpretează partitura lui Rutter (sub bagheta „partitorului” însuşi), este pur şi simplu… mirabil.
Încă un motiv pentru care cred că reînnoirea închinării nu înseamnă necesarmente chitară electronică şi ritmuri de hip-hop. În plus, după cum se vede, pînă şi pruncii de treisprezece ani o pot învăţa.
Să vă fie pămîntul rotund şi frumos, astazi. Frumos pînă la Rotund. Ştiţi, muzica sferelor…
[1] A se vedea disputa din teologia protestantă de la începutul sec. al XX-lea în jurul Naturii şi Harului (în special reacţia vehementă a lui Karl Barth faţă de Natur und Gnade/Natură şi har, volumul lui Emil Brunner). În fond, sola gratia (numai harul) Reformatorilor înseamnă preeminenţa fiinţială şi salvifică a harului, fără de care nu există nici revelaţie, nici răscumpărare.
da..exista cel putin o traducere. Corul de studenti condus de Titus Tonea o interpreteaza.
Exista versiune in limba romana.
Mulţumesc. E o veste bună. Între timp, am găsit şi traducerea: „Pentru tot ce-n mînă Ţii”.
Daca nu ma lasa ‘balamalele’ memoriei recente, pot sa spun ca piesa lui Rutter a fost tradusa de mai bine de 6-7 ani de zile de Carmen Gavril si a fost cintata prima data de corul de studenti la TB-Muzica Bisericeasca al IBEO, prin anii 2000-2001, cu Richard Mauney dirijor.
Textul cintarii a fost pus si pe alta melodie si publicat in culegerea Jubilate (http://jubilate.ro/ro/index.php?loc=pub&thislid=17) sub titlul ‘Multumire’ pentru cintarea comuna a congregatiei.
Cred ca acesta este titlul corect al piesei, care intre timp a ajuns cintata de multe coruri si in multe feluri.
De altfel, ma mir ca descoperi ca ‘proaspat’ ceva ce ai auzit in repetate ocazii in Credinta / Providenta, o biserica in care ai auzit adesea Rutter: – Multumire (For the Beauty), Ca un Mire (As the bridegroom), Sa fii binecuvintat (The Lord bless you and keep you), Colindul ingerilor (Angels’ Carol), Colindul Luminii (Candlelight Carol), ca sa amintesc doar citeva din ele…
Altminteri, sa ai sufletul deschis pentru musica mundana (cea de care vorbea Boethius pe la 500 A.C.).
Cu respect,
Dragă Cornel,
Mulţumesc pentru precizări şi pentru detalii. Fireşte că ne sînt utile.
În ce mă priveşte voi adăuga şi eu clarificările mele:
- întîi, după cum rezultă din comentariul imediat atenterior, am identificat partitura, împreună cu traducerea românească;
- apoi, NU descopăr „CA PROASPĂT” imnul cu pricina (nu mi-am propus asta, fireşte, nici nu cred că le este dat oamenilor să angajeze instituiri originare);
- da, am acultat piesa la biserica despre care vorbeşti (nu îmi mai aminteam versiunea românească, e drept), dar nu în interpretarea celor de la Saint Paul’s Cathedral Boys Choir;
- cît despre „musica mundana (cea de care vorbea Boethius pe la 500 A.C.)”, aia mă interesează – fireşte – ca medievist ce mă aflu; în rest, prefer sa ascult alte muzici mundane, ceva mai recente, şi mai ales prefer să NU le ascult în biserică ori pe versuri de biserică (oricum, e de ascultat selectiv, cu interes cultural etc.; facem diferenţă între muzica cu care ne hrănim şi altele); dacă mundană e muzica lui Mozart, atunci să ştii că unii din noi ne hrănim şi cu ea; doar că o seamă de teologi socotesc că e prea multă mistică în muzica lui ca să o clasezi lejer ca laică.
O să închei spunîndu-ţi „mulţumesc” (că doar aşa se traduce în româneşte For the Beauty:)).
Hello everyone! Daniel, felicitari pt Blog!
Eu stiam ca Boethius intelegea prin muzica mundana muzica cosmica, a astrelor.
Muzica humana= muzica omeneasca, insa cu sensul de armonie a sufletului iar
muzica instrumentalis=muzica produsa de instrumente si de fapt singura care se referea la muzica propriu-zisa.
Cel putin asa pretinde W. Tatarkiewicz, Istoria esteticii vol 2
P. S. Am ascultat piesa, aveti dreptate, aici sunt toate cele trei tipuri de muzici . . .
Poate ne daţi şi referinţa precisă? Textele fundamentale ale lui Boethius sînt “De Trinitate”, “De hebdomadibus” şi “De consolatione philosophiae” (pe astea le frecventează asiduu scolasticii din sec. al XIII-lea, cei cu care mă întreţin eu). Uite, acum văd: “De musica” (liber V). Aveţi dreptate! Oricum, atunci e vorba aici, în mod clar, de un ecou orfico-pitagoreic: doar ei auzeau muzica sferelor!
De Institutione musica, I, 2 (P. L., 63, c. 1171):
“Sunt 3 feluri de muzica: prima este cea cosmica (mundana), a doua este muzica umana (humana), iar cea de a treia se intemeiaza pe unele instrumente. Muzica cosmica se observa cel mai bine in tot ce exista pe cer, in amestecul elementelor, in diversitatea miscarilor de revolutie ale astrelor (temporum varietate). Muzica umana este inteleasa de oricine coboara in sinea lui”
Este intr-adevar influenta pitagoreica, dar ma indoiesc ca ei chiar “auzeau” muzica sferelor . . . sau mai stii?
Oricum, mi se pare fascinanta teorie lor conform careia universul are la baza legi muzicale.
Nu mai retin care filosof sau om de stiinta (sorry) spunea ca e vorba de inhibitie subliminala: nu auzim muzica sferelor pt ca suntem prea obisnuiti cu ea. Nu auzi un ceasornic decat dupa ce s-a oprit, de abia atunci iti dai seama ca ticaia.
Banuiesc ca ideea aici e ca totul in univers vibreaza, iar vibratia=sunet, insa sunete care depasesc pragul audibilului, avand frecventa fie prea grava fie prea acuta.
Mulţumesc mult pentru referinţă! Neaşteptat. Chiar din editia Migne!
Cît despre cei care aud muzica sferelor, da, ideea lor e frumoasă; tocmai pentru că e mistică: universul e ordonat şi sublim, ca o problemă de geometrie sau ca o partitură de Rutter:).
Cred că pitagoreicii înşişi acceptau faptul că nu oricine aude muzica sferelor, şi asta tocmai din cauza „inerţiei”.
Da, exista iaka, doua traduceri in romaneste, pe langa acel cor de baieti condus de Titus Tonea, il mai canta intr-o alta traducere corishorul “Quo Vadis”, dirijat de Eduard Teodorescu, adika intraducere libera corishorul al nimanui si totusi atat de imoprtantul Cuiva.