Evreu din evrei, regizorul francez (de origine română, fireşte) Radu Mihăileanu este fiul unui fost deportat din lagărele de concentrare naziste (tatăl său, Mordechai Buchman, şi-a schimbat numele în Ion Mihăileanu, după evadarea din lagăr). Cît despre Radu Mihăileanu, el se stabileşte la Paris, după ce, în 1980, în plin regim ceauşist (sau gol regim, ca Alimentara din cartier), fuge din ţară: destin vrednic de un „jidov rătăcitor”.
Mihăileanu a rămas ataşat „evreităţii” sale. Train de vie (1998, pe româneşte, Trenul vieţii) descrie drama unui shtetl în preajma declanşarii holocaustului. Sugestivă metaforă a jidovirii rătăcitoare…
Tot despre periplu (sau jidovire rătăcitoare) este şi filmul Va, vis et deviens (2005, tradus pre limba românească prin Trăieşte!, iar pre limba Occidentului Go, See, and Become). Premiat cu Cygne d’Or (la Copenhaga), dar şi la Berlin şi la Valenciennes, este dedicat dramei evreilor Falashas (sau Beta Israel), mai precis, evrei originari din Etiopia şi Yemen. Termenul Falashas este peiorativ, dar adună în el toată drama unei populaţii rezidente într-un soi de Nowhere: topos-ul (u-topos-ul, adică ne-locul sau nicăieriul) ăsta e chiar esenţa jidovirii rătăcitoare (care nu mai are loc de locuire). Deplasarea evreilor Falashas din Etiopia a făcut obiectul aşa-numitei Operaţiuni Moise (în timpul foametei din 1984), pusă la cale de Ministerul Apărării al Israelului, în colaborare cu CIA. Doar că protagonistul filmului lui Mihăileanu este un creştin din Sudan (Schlomo), pe care mama sa încearcă (şi reuşeşte) să îl trimită în Israel, ca să îi salveze viaţa. Drama lui Schlomo rezidă în faptul că se simte dezrădăcinat, întrucît simulează (fără să reuşească să îşi asume cu adevărat) o altă identitate (cea de evreu). Dedublarea nereuşită îl face pe Schlomo un veşnic rătăcitor, iar periplul lui (social) spre „evreitatea” pe care nu o are nativ, spre Israelul făgăduinţei terestre se converteşte într-o veritabilă dramă.
De unde rezultă că poţi rătăci jidoveşte fără să fii cu adevărat evreu…
